In ce situatii este utila ludoterapia?
Exista mai multe afectiuni si probleme in care terapia prin joc sau ludoterapia poate fi folosita pentru ca micutul tau sa le poata depasi. Ludoterapia poate fi de folos pentru copiii care:
- se confrunta cu separarea de un parinte, cu divortul sau conflictul dintre parinti;
- au fost traumatizati sau abuzati (sexual, fizic sau emotional);
- se aplica si la cei care au fost martori ai violentei domestice sau a unor acte de cruzime;
- sunt adoptati sau stau in centre de plasament;
- se confrunta cu moartea unui parinte sau a unei persoane dragi ori cu imbolnavirea cuiva;
- au fost bolnavi si spitalizati perioade lungi de timp;
- sufera de ADHD;
- au trecut prin calamitati naturale sau accidente severe.
Cum ajuta ludoterapia copiii cu probleme?
Psihologii au profitat de joc pentru a crea un canal de comunicare cu copiii. Prin intermediul jocului copiii exprima sentimente, trairi si emotii pe care de multe ori nu le pot verbaliza. De asemenea, el este folosit si ca metoda de diagnosticare a celor mai frecvente boli mintale la copii.
Terapia prin joc sau ludoterapia este un tratament psihoterapeutic dezvoltat pentru a ajuta copiii cu varsta cuprinsa intre 3 si 12 ani. Aceasta este pusa in practica de un psihoterapeut specializat in ludoterapie. El lucreaza de obicei cu copiii prin intermediul jocului in vederea explorarii si rezolvarii problemelor emotionale cu care se confrunta.
Initial, specialistul invita copilul la joaca fara o directie anume. Consultatia are loc intr-o incapere speciala numita camera de joaca. El are voie sa se joace cum doreste atata timp cat nu se raneste sau nu ii raneste pe ceilalti. Pe masura ce tratamentul progreseaza, specialistul incepe sa dea indicatii specifice si sa il incurajeze pe copil sa se joace cu anumite jucarii. De asemenea, il va implica si in activitati specifice care sa tinteasca domeniile de conflict ale copilului, pentru a depista problema.
Ludoterapia poate ajuta copii in urmatoarele moduri:
- faciliteaza depasirea experientelor traumatice stresante din trecut;
- permite exprimarea sentimentelor, trairilor, grijilor;
- incurajeaza dezvoltarea unor ganduri si idei sau sentimente noi;
- permite dezvoltarea capacitatii copilului de a lua decizii corecte in diverse situatii;
- permite depasirea barierelor de comunicare;
- incurajeaza modalitati noi de gandire si comportament etc.
Care sunt beneficiile ludoterapiei?
Terapia prin joc are meritul de a asigura un spatiu - atat locativ, cat si emotional - sigur si confortabil pentru copii. Jocul este o activitate familiara copiilor si ii face sa se simta relaxati in timpul unei astfel de sedinte.
Alte beneficii mai pot fi:
- reducerea anxietatatii;
- asigurarea unui spatiu sigur si familiar pentru exprimarea sentimentelor;
- facilitarea exprimarii sentimentelor si emotiilor in moduri originale si creative;
- ajuta la explorarea si practicarea anumitor tactici sociale;
- contribuie la dezvoltarea concentrarii;
- incurajeaza si consolideaza increderea in sine si un simt al competentei;
- dezvolta increderea in ceilalti;
- incurajeaza creativitatea si joaca;
- creste gradul de intelegere si constientizare a unor probleme.
Ludoterapia individuala si colectiva
Acest tip de terapie poate fi facut individual sau in grup, cu mai multi copii. Atunci cand se alege varianta individuala, in camera de joaca sunt prezenti doar terapeutul si copilul. Totusi, multi specialisti recomanda integrarea copilului intr-un grup care este supus ludoterapiei. Copilul are mai mult de beneficiat in acest fel. Isi dezvolta abilitati sociale si are ocazia sa isi faca prieteni.
In plus, micutul are sansa de a lucra in echipa, de a-si dezvolta comunicarea si capacitatea de a-i asculta pe ceilalti. El are sansa de a interactiona si colabora cu alti copii in vederea indeplinirii anumitor sarcini. Se poate simti confortabil si in siguranta daca vede ca sunt de fata si alti copii. Tehnicile colective presupun implicarea copiilor in spectacole, sporturi sau psihodrame.
sursa: www.copilul.ro
Niciun comentariu:
Cum va place JOCUL ?